GDPR Explicitat (15): Penalitățile cu care vine GDPR

Articol publicat pe siteul cloud☁mania în data de  22 Decembrie 2017. Autor: Radu Crahmaliuc

Iată-ne ajunși la finalul serialului de articole GDPR Explicitat. A fost o încercare de analiză și parcurgere pe orizontală a celor mai importante articole din GDPR care au egală importanță pentru toți operatorii și procesatorii de date personale. Desigur se mai pot povesti și comenta multe despre toate subiectele abordate. Vom mai avea ocazia să le reluăm când vom face analizele pe verticale, pe grupe de companii sau pe anumite industrii.

Când se dau amenzile administrative?

Orice încălcare a noului regulament este supusă unui regim de sancțiuni financiare cu amenzi de până la 4% din cifra de afaceri globală anuală sau de 20 milioane EUR, oricare dintre acestea este mai mare. La stabilirea nivelului amenzii, autoritatea de supraveghere trebuie să ia în considerare o serie de factori, inclusiv gravitatea încălcării, dacă încălcarea a fost intenționată sau rezultatul neglijenței și orice măsuri luate pentru a atenua încălcarea. În plus, persoanele pot da în judecată organizațiile pentru compensare pentru a acoperi atât pagubele materiale, cât și cele nemateriale (de exemplu, suferință).

Având în vedere magnitudinea eventualelor amenzi, drepturile persoanelor fizice de a introduce cazuri și cererea de despăgubiri, precum și prevalența și eficacitatea criminalității cibernetice, riscul unei încălcări a datelor ar trebui să treacă direct în registrul de risc al consiliului, cu respectarea înaltă a ordinii de zi a conducerii superioare.

Conform Articolului 83 – ”Condiții generale de impunere a amenzilor administrative”, aplicarea penalităților va fi, în fiecare caz, eficace, proporțională și disuasivă (descurajantă). Amenzile administrative se acordă în funcție de:

  • Natura, gravitatea și durata încălcării;
  • Caracterul intenționat sau neglijent al încălcării;
  • Orice acțiune întreprinsă de operator sau de procesator pentru a diminua daunele suferite de persoanele vizate;
  • Gradul de responsabilitate al operatorului sau al procesatorului, ținând cont de măsurile tehnice și organizatorice implementate de aceștia;
  • Orice încălcări anterioare relevante;
  • Gradul de cooperare;
  • Categoriile de date cu caracter personal afectate de încălcare;
  • Modul în care încălcarea a devenit cunoscută;
  • Existența unor cazuri anterioare în care au fost ordonate competențe corective împotriva operatorului sau a procesatorului;
  • Respectarea codurilor de conduită aprobate sau a mecanismelor de certificare aprobate;
  • Existența unor alți factori agravanți sau atenuanți.

Care sunt situațiile în care amenda e de 2% din cifra de afaceri?

Conform Articolului 83, Alineatul 4, se impune o amendă de 10 000 000 EUR sau, în cazul unei întreprinderi, cifra de afaceri anuală totală la nivel mondial de 2% din exercițiul financiar precedent (oricare dintre acestea este mai mare) în situațiile în care autoritatea de supraveghere constată încălcarea următoarelor Articole:

  • Obligațiile operatorului și ale procesatorului de date stabilite în Articolele 8, 11, 25 la 39, 42 și 43;
  • Obligațiile corpului de certificare conforme cu Articolele 42 și 43;
  • Obligațiile corpului de monitorizare aferente Articolului 41 (Alineat 4)

Mai explicit, acest tip de penalitate se referă la încălcarea clară a Articolelor:

  • 8: Consimțământul copilului
  • 11: Prelucrarea care nu necesită identificare
  • 25: Protecția datelor prin design și implicit
  • 26: Operatori comuni
  • 27: Reprezentanți ai operatorilor care nu sunt stabiliți în UE
  • 26, 29 & 30: Prelucrarea
  • 31: Cooperarea cu autoritatea de supraveghere
  • 32: Securitatea datelor
  • 33: Notificarea încălcărilor autorității de supraveghere
  • 34: Comunicarea încălcărilor la persoanele vizate
  • 35: Evaluarea impactului protecției datelor
  • 36: Consultare prealabilă
  • 37-39: Protecția datelor
  • 41 (4): Monitorizarea codurilor de conduită aprobate
  • 42: Certificare
  • 43: Organisme de certificare

Care sunt situațiile în care amenda e de 4% din cifra de afaceri?

Conform Articolului 83, Alineatul 4, se impune o amendă de 20 000 000 EUR sau, în cazul unei întreprinderi, cifra de afaceri anuală totală la nivel mondial de 4% în exercițiul financiar precedent (oricare dintre acestea este mai mare) în următoarele condiții de încălcare:

  • Principiile de bază ale procesării, incluzând condițiile pentru consimțământ, aferente Articolelor 5, 6, 7 și 9;
  • Drepturile subiecților aferente Articolelor de la 12 la 22;
  • Transferul datelor personale către un recipient dintr-o țară terță sau o organizație internațională, aferent Articolelor de la 44 la 49.

Mai explicit, acest tip de penalitate se referă la încălcarea clară a Articolelor:

  • 5: Principii privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
  • 6: Legalizarea procesării;
  • 7: Condiții pentru consimțământ;
  • 9: Prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal (adică date personale sensibile);
  • 12 -22: Dreptul la informație, accesul, rectificarea, ștergerea, restricționarea procesării, transferabilitatea datelor, obiectul, profilul;
  • 44 -49: Transferuri către țări terțe;
  • 58 alineatul (1): cerința de a oferi acces la autoritatea de supraveghere;
  • 58 (2): Comenzi / limitări privind prelucrarea sau suspendarea fluxurilor de date.

Norme privind sancțiunile impuse de fiecare stat membru

În Articolul 83, Alineatul 7 se mai specifică faptul că ”Fără a aduce atingere competenţelor corective ale autorităţilor de supraveghere menţionate la articolul 58 alineatul (2), fiecare stat membru poate prevedea norme prin care să se stabilească dacă şi în ce măsură pot fi impuse amenzi administrative autorităţilor publice şi organismelor publice stabilite în statul membru respectiv.”

Mai departe se prevede că exercitarea de către autoritatea de supraveghere a competenţelor sale în temeiul Art.83 are loc cu condiţia existenţei unor garanţii procedurale adecvate în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul intern, inclusiv căi de atac judiciare eficiente şi dreptul la un proces echitabil.

Dar acestea nu sunt toate sancțiunile prevăzute de GDPR. În Articolul 84: ”Sancţiuni”, Alineatul 1  se specifică faptul că statele membre au dreptul de a stabili normele privind alte sancţiuni aplicabile în caz de încălcare a Regulamentului, în special pentru încălcări care nu fac obiectul unor amenzi administrative în temeiul Articolului 83, şi iau toate măsurile necesare pentru a garanta faptul că acestea sunt puse în aplicare. Sancţiunile respective trebuie să fie eficace, proporţionale şi disuasive. Totodată, până la 25 mai 2018 fiecare stat membru trebuie să informeze Comisia cu privire la dispoziţiile de drept intern pe care le adoptă în temeiul alineatului (1), precum şi, fără întârziere, cu privire la orice modificare ulterioară a acestora.

Advertisements

GDPR Explicitat (14): Coduri de Conduită și Mecanisme de Certificare

Articol publicat pe siteul cloud☁mania în data de  18 Decembrie  2017. Autor: Radu Crahmaliuc

GDPR recomandă utilizarea Codurilor de Conduită și a Mecanismelor de certificare pentru a demonstra că vă conformați. Trebuie luate în considerare nevoile specifice ale microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii.

Înscrierea pentru adoptarea unui Cod de Conduită sau la o schemă de certificare nu este obligatorie. Dar, dacă sunteți dispuși să adoptați un Cod de Conduită aprobat sau o schemă de certificare care să acopere activitatea dvs. de prelucrare, vă recomandăm să luați în considerare acest demers ca o modalitate de a demonstra conformitatea.

Respectarea Codurilor de Conduită și a schemelor de certificare aduce mai multe beneficii în plus pentru a demonstra că vă conformați. Prin adoptarea unui cod de conduită și a unui mecanism de certificare puteți să obțineți următoarele beneficii:

  • îmbunătățirea transparenței și responsabilității – care poate spori încrederea ca organizație ce îndeplinește cerințele legii și în care procesarea și păstrarea datelor personale este de încredere;
  • asigurarea de circumstanțe în situația în care ar putea exista incidente urmate de măsuri de executare;
  • îmbunătățirea standardelor de organizație prin stabilirea celor mai bune practici;
  • un criteriu de calitate și încredere în procesul de contractare a terților sau a procesatorilor.

Care sunt Codurile de Conduită recomandate?

Conform Articolului 40: ”Coduri de conduită”, Alineatul 2,”Asociaţiile şi alte organisme care reprezintă categorii de operatori sau de persoane împuternicite de operatori pot pregăti coduri de conduită sau le pot modifica sau extinde pe cele existente”, în ceea ce priveşte:

  • prelucrarea în mod echitabil şi transparent;
  • interesele legitime urmărite de operatori în contexte specifice;
  • colectarea datelor cu caracter personal;
  • pseudonimizarea datelor cu caracter personal;
  • informarea publicului şi a persoanelor vizate;
  • exercitarea drepturilor persoanelor vizate;
  • informarea şi protejarea copiilor şi modalitatea în care trebuie obţinut consimţământul titularilor răspunderii părinteşti asupra copiilor;
  • măsurile şi procedurile menţionate la articolele 24 şi 25 şi măsurile de asigurare a securităţii prelucrării, menţionate la articolul 32;
  • notificarea autorităţilor de supraveghere cu privire la încălcările securităţii datelor cu caracter personal şi informarea persoanelor vizate cu privire la aceste încălcări;
  • transferul de date cu caracter personal către ţări terţe sau organizaţii internaţionale;
  • proceduri extrajudiciare şi alte proceduri de soluţionare a litigiilor.

Cine proiectează și monitorizează un Cod de Conduită?

Guvernele și autoritățile de reglementare pot încuraja elaborarea de Coduri de Conduită. Acestea pot fi create de asociații profesionale sau de organisme reprezentative. Codurile ar trebui elaborate prin consultare cu părțile interesate relevante, inclusiv cu persoanele vizate (GDPR – Considerentul 99).

Codurile trebuie aprobate de autoritatea de supraveghere competentă și în cazul în care prelucrarea este transfrontalieră, de Comitetul european pentru protecția datelor (EDPB). Codurile existente pot fi modificate sau extinse pentru a se conforma cerințelor din GDPR.

Potrivit Articolului 41: ”Monitorizarea codurilor de conduită aprobate”, Alineatul 1, monitorizarea respectării unui cod de conduită poate fi realizată de un organism care dispune de un nivel adecvat de expertiză în legătură cu obiectul codului şi care este acreditat în acest scop de autoritatea de supraveghere competentă.

Un astfel de organism poate fi acreditat pentru monitorizarea respectării unui Cod de Conduită dacă:

  • Demonstrează autorităţii de supraveghere competente independenţa şi expertiza sa în legătură cu obiectul Codului;
  • Are proceduri care îi permit să evalueze eligibilitatea operatorilor şi a procesatorilor în vederea aplicării Codului, să monitorizeze respectarea de către aceştia a dispoziţiilor Codului şi să revizuiască periodic funcţionarea acestuia;
  • Vine cu proceduri pentru tratarea plângerilor privind încălcări ale Codului sau privind modul în care Codul a fost sau este pus în aplicare, precum şi pentru asigurarea transparenţei acestor proceduri pentru persoanele vizate şi pentru public;
  • Demonstrează autorităţii de supraveghere că sarcinile şi atribuţiile sale nu creează conflicte de interese.

Care sunt implicațiile practice ale adoptării unui Cod de Conduită?

Dacă vă înscrieți în regulile statuate printr-un Cod de Conduită, veți fi supus unei monitorizări obligatorii de către un organism acreditat de autoritatea de supraveghere. Dacă încălcați cerințele codului de practică, puteți fi suspendat sau exclus și autoritatea de supraveghere va fi informată. De asemenea, riscați să fiți supus unei amenzi de până la 10 milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri globală. Pe de altă parte, aderarea la un Cod de Conduită poate servi drept factor atenuant atunci când o autoritate de supraveghere are în vedere o acțiune de executare printr-o amendă administrativă.

De reținut faptul că la Codurile de Conduită specifice unei anumite industrii verticale pot adera organizații care nu se află pe teritoriul UE în scopul de a oferi garanţii adecvate în cadrul transferurilor de date cu caracter personal către ţări terţe sau organizaţii internaţionale în condiţiile menţionate la Articolul 46. Aceşti operatori sau procesatori îşi asumă angajamente cu caracter obligatoriu şi executoriu, prin intermediul unor instrumente contractuale sau al altor instrumente obligatorii din punct de vedere juridic, în scopul aplicării garanţiilor adecvate respective, inclusiv cu privire la drepturile persoanelor vizate.

Ce sunt mecanismele de certificare?

Statele membre, autoritățile naționale de supraveghere, forul de supraveghere european sau Comisia Europeană trebuie să încurajeze instituirea unor mecanisme de certificare pentru a spori transparența și conformitatea cu regulamentul. Certificarea va fi emisă de autoritățile de supraveghere sau de organismele de certificare acreditate.

Potrivit Articolului 42: ”Certificare”, Alineatul 2, Mecanismele de certificare din domeniul protecţiei datelor, sigiliile sau mărcile sunt instituite nu numai pentru a fi respectate de operatorii și procesatorii care fac obiectul GDPR, ci şi pentru a demonstra existenţa unor garanţii adecvate oferite de operatorii sau procesatorii care nu fac obiectul prezentului regulament, în cadrul transferurilor de date cu caracter personal către ţări terţe sau organizaţii internaţionale. Aceştia  îşi asumă angajamente cu caracter obligatoriu şi executoriu, prin intermediul unor instrumente contractuale sau al altor instrumente obligatorii din punct de vedere juridic, în scopul aplicării garanţiilor adecvate respective, inclusiv cu privire la drepturile persoanelor vizate.

Care este scopul unui mecanism de certificare?

Un mecanism de certificare este o modalitate prin care demonstrați că respectați, și în special că ați pus în aplicare măsuri tehnice și organizatorice. De asemenea, poate fi instituit un mecanism de certificare care să demonstreze existența unor garanții legate de caracterul adecvat al transferurilor de date. Acestea sunt destinate să permită persoanelor fizice să evalueze rapid nivelul de protecție a datelor pentru un anumit produs sau serviciu.

Iată câteva dintre implicațiile practice ale aplicării unor mecanisme de certificare:

  • Certificarea nu vă reduce responsabilitățile legate de protecția datelor;
  • Certificarea este voluntară şi disponibilă prin intermediul unui proces transparent;
  • Trebuie să furnizați organismului de certificare toate informațiile necesare și accesul la activitățile dvs. de procesare, pentru a putea efectua procedura de certificare;
  • Orice certificare va fi valabilă pentru maximum trei ani;
  • În cazul în care nu mai sunt îndeplinite cerinţele, certificarea vă poate fi retrasă de organismele de certificare sau de autoritatea de supraveghere competentă;

Care sunt organismele care ne pot atesta o Certificare?

Conform Articolului 43: Organisme de certificare,  organismele de certificare care dispun de un nivel adecvat de competenţă în domeniul protecţiei datelor pot informa o autoritatea de supraveghere pentru a-i permite să îşi exercite competenţele de emitere și reînoire a unei Certificări, în temeiul Articolului 58.2.h. Statele membre trebuie să se asigură că aceste organisme de certificare sunt acreditate de către una sau amândouă dintre următoarele entităţi:

  • autoritatea de supraveghere care este competentă în temeiul Articolului 55 sau 56;
  • organismul naţional de acreditare desemnat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European în conformitate cu standardul ENISO/ IEC 17065/2012 şi cu cerinţele suplimentare stabilite de autoritatea de supraveghere competentă.

Un organism de certificare poate fi acreditat numai dacă:

  • a demonstrat autorităţii de supraveghere competente, într-un mod satisfăcător, independenţa şi expertiza sa în legătură cu obiectul certificării;
  • s-a angajat să respecte criteriile menţionate la Articolul 42;
  • a instituit proceduri pentru emiterea, revizuirea periodică şi retragerea certificării, a sigiliilor
  • şi mărcilor din domeniul protecţiei datelor;
  • a instituit proceduri şi structuri pentru tratarea plângerilor privind încălcări ale certificării
  • sau privind modul în care certificarea a fost sau este pusă în aplicare de un operator sau un procesator, precum şi pentru asigurarea transparenţei acestor proceduri şi structuri pentru persoanele vizate şi pentru public;
  • a demonstrat autorităţii de supraveghere competente, într-un mod satisfăcător, că sarcinile
  • şi atribuţiile sale nu creează conflicte de interese.

GDPR Explicitat (13): Notificarea breșelor de securitate

Articol publicat pe siteul cloud☁mania în data de  13 Decembrie  2017. Autor: Radu Crahmaliuc

Continuăm seria de articole dedicate analizei orizontale a prevederilor GDPR cu o problematică esențială pentru GDPR. Am constatat sau am fost anunțați că în sistemul nostru în care deținem date cu caracter personal a apărut o breșă de securitate. Ce avem de făcut mai întâi și mai întâi? Pe cine trebuie să anunțăm, când și cum? Ce măsuri trebuie să luam pentru limitarea eventualelor daune?

Sunt câteva întrebări foarte importante pentru luarea primelor măsuri. Haideți să vedem despre ce e vorba.

 Cum notificăm apariția unei breșe de securitate?

Creșterea numărului mare de atacuri cibernetice se reflectă în obligațiile sporite privind securitatea datelor în regulament și în obligațiile paralele, precum cele conținute de Directiva privind securitatea rețelelor informatice și a datelor (Networks and Information Security – NIS).

Conform Articolului 33 din GDPR va fi obligatoriu ca o organizație cu rol de operator să raporteze autorității sale de supraveghere orice breșă de securitate a datelor personale în termen de 72 de ore de la conștientizarea acesteia. Dacă această cerință nu este îndeplinită, raportul final trebuie însoțit de o explicație a întârzierii. Notificarea trebuie să includă informații specifice, inclusiv o descriere a măsurilor luate pentru a soluționa breșa și pentru a atenua posibilele efecte secundare.

În cazul în care breșa poate avea ca rezultat un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor fizice, indivizii înșiși trebuie să fie contactați „fără întârzieri nejustificate”. Acest contact nu va fi necesar dacă există măsuri de protecție adecvate – în esență, criptare – pentru a elimina pericolul pentru persoanele vizate.

În Articolul 33 – Notificarea unei încălcări a datelor cu caracter personal către autoritatea de supraveghere, se specifică foarte clar că:

  • Raportarea în situația apariției unor breșe de securitate este obligatorie pentru orice operator de date personale;
  • Operatorii trebuie să raporteze către autorităților de supraveghere competente orice încălcare a condițiilor de siguranță fără întârzieri nejustificate;
  • Dacă este posibil, nu mai târziu de 72 de ore de la prima conștientizare;
  • Dacă raportarea nu este făcută în termen de 72 de ore, trebuie furnizată o justificare a întârzierii;
  • Nu este necesară notificarea cazurilor în care încălcarea este «puțin probabil să ducă la un risc pentru drepturile și libertățile» persoanelor vizate;
  • Dacă breșa de securitate este constatată de către un procesator de date, acesta trebuie să notifice operatorul cu care colaborează fără întârzieri nejustificate.

Ce informații trebuie să conțină notificarea unei breșe de securitate?

Elementele esențiale care trebuie să se regăsească într-o notificare se referă la:

  • natura încălcării datelor cu caracter personal;
  • categoriile și numărul aproximativ al persoanelor implicate;
  • categoriile și numărul aproximativ al înregistrărilor de date cu caracter personal în cauză;
  • numele și datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor (în cazul în care organizația dvs. dispune de unul) sau orice alt punct de contact de unde pot fi obținute mai multe informații;
  • descriere a consecințelor probabile ale încălcării datelor cu caracter personal;
  • descriere a măsurilor luate sau propuse a fi luate pentru a face față încălcării datelor cu caracter personal dacă este cazul, o descriere a măsurilor luate pentru a atenua eventualele efecte adverse.

Ce trebuie să pregătim pentru raportarea breșelor?

Nimeni nu își dorește asta, dar o bună pregătire pentru situațiile de urgență implică și stabilirea clară a responsabilităților și procedurilor de urmat. Cum vă puteți pregăti mai bine pentru raportarea încălcărilor de securitate?

  • În primul rând ar trebui să vă asigurați că personalul dvs. înțelege ce reprezintă o încălcare a datelor și că aceasta este mai mult decât o pierdere de date cu caracter personal;
  • Apoi, ar trebui să vă asigurați că aveți o procedură de raportare internă a breșelor. Acest lucru va facilita luarea deciziilor cu privire la necesitatea notificării autorității de supraveghere sau a persoanelor vizate;
  • Nu în ultimul rând, având în vedere perioadele scurte de timp pentru raportarea unei breșe, este important să existe proceduri robuste de detectare a incidentului, investigații și proceduri de raportare internă.

Când nu suntem obligați să notificăm persoanele vizate?

În Articolul 34: Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, Alineatul 3 regulamentul stipulează că informarea persoanei vizate nu este necesară în cazul în care este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:

  • operatorul a implementat măsuri de protecţie tehnice şi organizatorice adecvate, iar acestea au fost aplicate în cazul datelor cu caracter personal afectate de încălcarea securităţii datelor cu caracter personal, în special măsuri prin care se asigură că datele cu caracter personal devin neinteligibile oricărei persoane care nu este autorizată să le acceseze, cum ar fi criptarea;
  • operatorul a luat măsuri ulterioare prin care se asigură că riscul ridicat pentru drepturile şi libertățile persoanelor vizate nu mai este susceptibil să se materializeze;
  • informarea ar necesita un efort disproporționat. În această situație, se efectuează în loc o informare publică sau se ia o măsură similară prin care persoanele vizate sunt informate într-un mod la fel de eficace.

Ghidul recomandărilor legate de anunțarea breșelor de Securitate

De pe site-ul oficial al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) poate fi descărcat Ghidul privind notificarea încălcărilor de securitate”, un instrument deosebit de util în implementarea condițiilor impuse de GDPR elaborate de Grupul de Lucru Articolul 29.

Tot de pe site-ul Autorității Naționale pot fi accesate și consultate formularele utilizate deja în notificarea breșelor de securitate conform legislației actuale.

Dacă nu este soluţionată la timp şi într-un mod adecvat, o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal poate conduce la prejudicii fizice, materiale sau morale aduse persoanelor fizice, cum ar fi pierderea controlului asupra datelor lor cu caracter personal sau limitarea drepturilor lor, discriminare, furt sau fraudă de identitate, pierdere financiară, inversarea neautorizată a pseudonimizării, compromiterea reputaţiei, pierderea confidenţialităţii datelor cu caracter personal protejate prin secret profesional sau orice alt dezavantaj semnificativ de natură economică sau socială adus persoanei fizice în cauză.

GDPR Explicitat (12): Transferul internațional de date

Articol publicat pe siteul cloud☁mania în data de  08 Decembrie  2017. Autor: Radu Crahmaliuc

După o pauză mai mare de o lună în care s-au întâmplat fel de fel de lucruri legate de evenimente, cursuri, preluări de articole apărute în Catalogul GDPR Ready, reiau seria de articole dedicate analizei orizontale a prevederilor GDPR.

Mai sunt câteva lucruri de discutat la modul general, precum Transferul internațional de date, notificarea breșelor de Securitate, aplicabilitatea regulilor corporative și demitizarea unei amenințări cu care mulți încearcă să vă sperie: penalitățile care se aplică pentru nerespectarea regulilor GDPR. Pentru început, să aruncăm o privire către ce înseamnă transferul internațional de date.

Ce spune principiul transferului de date?

GDPR impune restricții privind transferul de date cu caracter personal în afara Uniunii Europene, țărilor terțe sau organizațiilor internaționale. Aceste restricții sunt în vigoare pentru a se asigura că nivelul de protecție a persoanelor acordat de GDPR nu este subminat.

În Articolul 44 – ”Principiul general al transferurilor” se specifică faptul că: „Orice transfer de date cu caracter personal care sunt supuse procesării sau care sunt destinate prelucrării după transferul într-o țară terță sau într-o organizație internațională are loc numai dacă, sub rezerva celorlalte dispoziții din prezentul regulament, sunt respectate condițiile stabilite de către operator și de către procesator, inclusiv pentru transferurile ulterioare de date cu caracter personal din țara terță sau de la o organizație internațională către o altă țară terță sau la o altă organizație internațională. Toate dispozițiile din prezentul capitol se aplică pentru a se asigura că nivelul de protecție a persoanelor fizice garantat prin prezentul regulament nu este subminat.”

Ce este important să reținem este că orice transfer internațional de date cu caracter personal de către un operator sau un procesator are loc numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții:

  • Transferuri pe baza adecvării;
  • Transferuri supuse garanțiilor adecvate
  • Aplicabilitatea unor reguli corporative obligatorii.

Toate prevederile vor fi aplicate pentru a asigura faptul că protecția persoanelor fizice nu este subminată.

Când se poate face transferul de date în afara Uniunii Europene?

Regulamentul interzice transferul de date cu caracter personal în afara UE într-o țară terță care nu dispune de o protecție adecvată a datelor. Comisia Europeană are competența de a aproba anumite țări pentru a asigura un nivel adecvat de protecție a datelor, luând în considerare legislația privind protecția datelor în vigoare în țara respective și angajamentele internaționale ale acesteia.

În Articolul 45 – ”Transferuri în temeiul unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecţie”, Alineatul 1 se spune că: ”Transferul de date cu caracter personal către o ţară terţă sau o organizaţie internaţională se poate realiza atunci când Comisia a decis că ţara terţă, un teritoriu ori unul sau mai multe sectoare specificate din acea ţară terţă sau organizaţia internaţională în cauză asigură un nivel de protecţie adecvat. Transferurile realizate în aceste condiţii nu necesită autorizări speciale.”

Conform Considerentului 103 din GDPR, Comisia poate decide că o ţară terţă oferă un nivel adecvat de protecţie a datelor, asigurând astfel securitate juridică şi uniformitate în Uniune în ceea ce priveşte ţara terţă sau organizaţia internaţională care este considerată a furniza un astfel de nivel de protecţie. În aceste cazuri, transferurile de date cu caracter personal către ţara terţă sau organizaţia internaţională respectivă pot avea loc fără a fi necesar să se obţină autorizări suplimentare.

În prezent, pe listă țărilor considerate de UE că pot oferi un nivel adecvat de protecție a datelor personale putem întâlni următoarele 11 state, clasificate pe zone geografice.

  • Europa: Andora, Elveția, Insulele Feroe, Guernsey, Insula Man, Jersey
  • Orientul Mijlociu: Israel
  • America de Nord: Canada
  • America de Sud: Argentina și Uruguay
  • Asia-Pacific: Noua Zeelandă.

Sursa: http://ec.europa.eu/justice/data-protection/international-transfers/adequacy/index_en.htm

Pentru transferurile de date dintre UE și Statele Unite există acordul internațional bine cunoscut sub denumirea de EU-US Privacy Shield. Un acord de cooperare cunoscut ca EU-US Safe Harbor exista încă din anul 2000. După o evoluție destul de controversată, cu o scurtă perioadă de întrerupere datorată unor litigii internaționale, în 12 iulie 2016 Comisia Europeană recunoaște caracterul adecvat de protecție asigurat de acest acord prin Decizia 1250/ 2016.

Dar ce ne facem cu transferurile de date către orice țară care nu este pe listă? În principiu, fiecare transfer de date către o țară care nu beneficiază în mod explicit de aprobarea UE pe bază de acorduri internaționale sau condiții de adecvare se poate realiza numai după solicitarea acordului pentru transfer. Ţara terţă ar trebui să ofere garanții care să asigure un nivel adecvat de protecţie, echivalent cu cel asigurat în cadrul Uniunii. Țara terţă ar trebui să asigure o supraveghere efectivă independentă în materie de protecţie a datelor şi să prevadă mecanisme de cooperare cu autoritățile statelor membre, iar persoanele vizate ar trebui să beneficieze de drepturi efective şi opozabile şi de reparaţii efective pe cale administrativă şi judiciară.

Conform Considerentului 108 din GDPR: ”În absenţa unei decizii privind caracterul adecvat al nivelului de protecţie, operatorul sau procesatorul ar trebui să adopte măsuri pentru a compensa lipsa protecţiei datelor într-o ţară terţă prin intermediul unor garanţii adecvate pentru persoana vizată. Astfel de garanţii adecvate pot consta în utilizarea regulilor corporatiste obligatorii, a clauzelor standard de protecţie a datelor adoptate de Comisie, a clauzelor standard de protecţie a datelor adoptate de o autoritate de supraveghere sau a clauzelor contractuale autorizate de o autoritate de supraveghere. Respectivele garanţii ar trebui să asigure respectarea cerinţelor în materie de protecţie a datelor şi drepturi ale persoanelor vizate corespunzătoare prelucrării în interiorul Uniunii, inclusiv disponibilitatea unor drepturi opozabile ale persoanelor vizate şi a unor căi de atac eficiente, printre care dreptul de acces la reparaţii efective pe cale administrativă sau judiciară şi dreptul de a solicita despăgubiri, în Uniune sau într-o ţară terţă. Acestea ar trebui să se refere în special la respectarea principiilor generale privind prelucrarea datelor cu caracter personal: principiul protecţiei datelor începând cu momentul conceperii şi principiul protecţiei implicite a datelor.”

Care sunt condițiile unui transfer în siguranță?

Conform Articolului 46 ”Transferuri în baza unor garanții adecvate” puteți transfera date cu caracter personal în cazul în care organizația care primește datele personale a furnizat garanții de siguranță adecvate. Drepturile persoanelor trebuie să fie executorii și ca urmare a transferului trebuie să fie disponibile căi de atac efective pentru persoanele fizice.

Se pot asigura garanții adecvate prin:

  • un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic şi executoriu între autorităţile sau organismele publice;
  • reguli corporatiste obligatorii în conformitate cu articolul 47;
  • clauze standard de protecţie a datelor adoptate de Comisie în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 93 alineatul (2);
  • clauze standard de protecţie a datelor adoptate de o autoritate de supraveghere şi aprobate de Comisie în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 93 alineatul (2);
  • un cod de conduită aprobat în conformitate cu articolul 40, însoţit de un angajament obligatoriu şi executoriu din partea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator din ţara terţă de a aplica garanţii adecvate, inclusiv cu privire la drepturile persoanelor vizate;
  • un mecanism de certificare aprobat în conformitate cu articolul 42, însoţit de un angajament obligatoriu şi executoriu din partea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator din ţara terţă de a aplica garanţii adecvate, inclusiv cu privire la drepturile persoanelor vizate.

Sub rezerva autorizării din partea autorităţii de supraveghere competente, garanţiile adecvate menţionate la Alineatul (1) pot fi furnizate de asemenea, în special, prin:

  • clauze contractuale între operator sau persoana împuternicită de operator şi operatorul, persoana împuternicită de operator sau destinatarul datelor cu caracter personal din ţara terţă sau organizaţia internaţională;
  • dispoziţii care urmează să fie incluse în acordurile administrative dintre autorităţile sau organismele publice, care includ drepturi opozabile şi efective pentru persoanele vizate.

Ce se întâmplă cu transferurile bazate pe evaluarea unei organizații privind adecvarea protecției? GDPR vă limitează capacitatea de a transfera date cu caracter personal în afara UE, în cazul în care aceasta se bazează numai pe propria evaluare a caracterului adecvat al protecției acordate datelor cu caracter personal. Conform Articolului 84.5.c orice altă încercare de transfer, care nu se încadrează în prevederile Articolelor 44-49 este pasibilă de pedeapsa administrativa maximă.

Care sunt excepțiile aprobate?

Dar ne-am obișnuit ca orice reglementare strictă să vină și cu o serie de excepții. Care sunt excepțiile acceptate pentru transferul internațional de date? Potrivit Articolului 49 ”Derogări pentru situații specifice”, se poate efectua un transfer sau un set de transferuri în cazul în care transferul este:

  • făcut cu consimțământul informat al persoanei;
  • necesar pentru îndeplinirea unui contract între individ și organizație sau pentru măsurile precontractuale luate la cererea persoanei;
  • necesare pentru executarea unui contract încheiat în interesul persoanei fizice între operator și o altă persoană;
  • necesare din motive importante de interes public;
  • necesare pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea revendicărilor legale;
  • necesare pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altor persoane, în cazul în care persoana vizată nu este capabilă din punct de vedere fizic sau legal să-și dea consimțământul;
  • făcut dintr-un registru care are drept scop furnizarea de informații publicului

De reținut că primele trei derogări nu sunt valabile pentru activitățile autorităților publice în exercitarea puterilor lor publice.

În fine, în cazul transferurilor de date neautorizate de dreptul Uniunii Europene, Articolul 48 din GDPR specifică faptul că orice hotărâre a unei instanţe sau a unui tribunal şi orice decizie a unei autorităţi administrative a unei ţări terţe care impun unui operator sau procesator de operator să transfere sau să divulge date cu caracter personal ”poate fi recunoscută sau executată în orice fel numai dacă se bazează pe un acord internaţional, cum ar fi un tratat de asistenţă judiciară reciprocă în vigoare între ţara terţă solicitantă şi Uniune sau un stat membru”.

GDPR Explicitat (11) : Un personaj important – Data Protection Officer (DPO)

Articol publicat pe siteul cloud☁mania în data de  23 Octombrie  2017. Autor: Radu Crahmaliuc

Una dintre noutățile cu care a venit GDPR este obligativitatea numirii unui ofițer responsabil cu protecția datelor (DPO – Data Protection Offcier) al cărui rol principal este coordonare și supraveghere a implementării condițiilor de conformitate GDPR, precum și ca persoană de legătură între organizație și autoritatea de supraveghere.

Deși condițiile numirii unui DPO, sarcinile și competențele acestuia sunt stipulate destul de clar în Articolele 37 – 39 din noul Regulament, importanța strategică a acestei poziții face ca subiectul să fie în centrul atenției în toate discuțiile și recomandările legate de GDPR. În acest articol vom prezenta elementele esențiale legate de numirea DPO și vom încerca să lămurim câteva dintre aspectele cele mai controversate.

Când suntem obligați să numim un ofițer de protecție a datelor?

Potrivit GDPR, este obligatoriu ca anumiți operatori și persoane împuternicite de operatori să desemneze un ofițer de protecție a datelor (DPO). În această situație se află toate autoritățile și organismele publice, indiferent de tipul datelor prelucrate, precum și  celelalte organizații care monitorizează în mod sistematic și pe scară largă persoanele fizice sau prelucrează categorii speciale de date cu caracter personal pe scară largă. Chiar și în situația în care GDPR nu impune în mod expres numirea unui DPO, organizațiile pot găsi ca fiind utilă desemnarea unui DPO în mod voluntar. Grupul de Lucru Articolul 29 („WP29”) încurajează aceste eforturi voluntare.

În conformitate cu Articolul 37, Aliniat 1 din GDPR, trebuie să desemnați un ofițer de protecție a datelor (DPO) dacă:

  • sunteți o autoritate publică (cu excepția instanțelor care acționează în calitatea lor judiciară);
  • efectuați o monitorizare sistematică, la scară largă, a persoanelor (de exemplu, urmărirea comportamentului online);
  • faceți o prelucrare la scară largă a unor categorii speciale de date sau date referitoare la condamnările penale și infracțiunile.

Există însă cazuri în care un grup de organizații, cum ar fi de exemplu partenerii dintr-un lanț de distribuție,  execută în mod frecvent activități comune care implică fluxuri de date ce pot fi controlate și monitorizate centralizat, la nivel de grup sau asociație de parteneri. În asemenea situații, puteți desemna un singur ofițer de protecție a datelor care să acționeze pentru un grup de organizații sau autorități publice, ținând cont de structura și dimensiunea acestora.

Alineatele 2 – 4 din Articolul 37: Desemnarea responsabilului cu protecţia datelor explicitează cele mai importante astfel de cazuri:

”(2) Un grup de organizații poate numi un responsabil cu protecţia datelor unic, cu condiţia ca responsabilul cu protecţia datelor să fie uşor accesibil din fiecare întreprindere.

(3) În cazul în care operatorul sau persoana împuternicită de operator este o autoritate publică sau un organism public, poate fi desemnat un responsabil cu protecţia datelor unic pentru mai multe dintre aceste autorităţi sau organisme, luând în considerare structura organizatorică şi dimensiunea acestora.

(4) În alte cazuri decât cele menţionate la alineatul (1), operatorul sau persoana împuternicită de operator ori asociaţiile şi alte organisme care reprezintă categorii de operatori sau de persoane împuternicite de operatori pot desemna sau, acolo unde dreptul Uniunii sau dreptul intern solicită acest lucru, desemnează un responsabil cu protecţia datelor. Responsabilul cu protecţia datelor poate să acţioneze în favoarea unor astfel de asociaţii şi alte organisme care reprezintă operatori sau persoane împuternicite de operatori.”

Potrivit aceluiași Articol 37, responsabilul cu protecția datelor este desemnat pe baza calităților profesionale și, în special, a cunoștințelor experților privind legislația și practicile privind protecția datelor și capacitatea de a îndeplini sarcinile menționate la Articolul 39. În anumite situații, agentul responsabil cu protecția datelor poate fi membru al personalului operatorului sau prelucrătorului sau poate îndeplini sarcinile pe baza unui contract de servicii externalizate. Controlorul sau procesatorul trebuie să publice datele de contact ale responsabilului cu protecția datelor și să le comunice autorității de supraveghere.

Care este rolul funcției de DPO?

Prin natura funcției și a împuternicirilor de care dispune, un DPO deține o poziție centrală, cu rol strategic, într-o organizație. Particularitățile și noutatea acestei poziții nasc o serie de întrebări care parțial sunt clarificate prin textul GDPR. La altele vom încerca să găsim noi răspunsul.

Potrivit Articolului 38: Funcţia responsabilului cu protecţia datelor, noi ca operatori trebui să ne asigurăm că responsabilul cu protecţia datelor ”este implicat în mod corespunzător şi în timp util în toate aspectele legate de protecţia datelor cu caracter personal”. Mai mult de atât, avem datoria să acordăm DPO tot sprijinul pentru îndeplinirea sarcinilor menţionate la Articolul 39, asigurându-i toate resursele necesare pentru buna executare a acestor sarcini. Printre aceste resurse se numără accesul la datele cu caracter personal şi la operaţiunile de prelucrare a acestora, cât și facilitarea accesului la resursele de instruire, pentru menţinerea cunoştinţelor sale de specialitate.

Un aspect foarte important și deci și foarte comentat legat de poziția DPO în cadrul unei organizații este autonomia acestuia în problemele de siguranța a datelor. Așa cum zice Articolul 38, Alineatul 3: ”Operatorul şi persoana împuternicită de operator se asigură că responsabilul cu protecţia datelor nu primeşte niciun fel de instrucţiuni în ceea ce priveşte îndeplinirea acestor sarcini.” Cum spuneam, această poziție privilegiată a generat numeroase discuții și nelămuriri privitoare la poziționarea acestei funcții în relațiile cu structurile de management și celelalte linii de business.

Nedumeririle sunt și mai mult accentuate de prevederea regulamentului prin care un DPO nu poate fi demis sau sancţionat de către operator pentru îndeplinirea sarcinilor sale. Responsabilul cu protecţia datelor răspunde direct în faţa celui mai înalt nivel al conducerii operatorului sau persoanei împuternicite de operator. Cele mai frcvente întrebări sunt legate de ce se întâmplă în situația în care sfaturile sau recomandările DPO sunt depășite sau eronate, ceea ce atrage vulnerabilități în privința rotecției datelor.  Un alt rol critic al DPO este acela de a prelua comunicarea cu persoanele vizate, în cazul în care acestea se prevalează de exercitarea drepturilor lor, în temeiul prezentului regulament.

Un alt punct important, în special în situația în care DPO își exercită activitățile ca extern, pentru una sau mai multe companii, este obligaţia de a respecta secretul și confidenţialitatea în ceea ce priveşte îndeplinirea sarcinilor sale. E clar că acest lucru trebuie reglementat printr-o secțiune specială a contractului individual de muncă sau a contractului de prestări de servicii. Astfel de reglementări trebuie să menționeze explicit care sunt categoriile de informații la care DPO are dreptul de acces, care este rolul său în prelucrarea efectivă a datelor și cum poate gira acesta condițiile asumate de organizație prin limitarea volumului de date procesate, siguranța comunicării sau a stocării.

Potrivit Alineatului 6 din Articolul 38: ”Responsabilul cu protecţia datelor poate îndeplini şi alte sarcini şi atribuţii. Operatorul sau persoana împuternicită de operator se asigură că niciuna dintre aceste sarcini şi atribuţii nu generează un conflict de interese.” Dar înainte de alte comentarii, haideți să vede care sunt sarcinile de bază ale unui DPO.

Ce atribuții aveți în calitate de DPO?

Condițiile minime pe care trebuie să le asigurați dacă aveți funcția de DPO sunt definite în Articolul 39:

  • Să informați și să consiliați organizația și angajații cu privire la obligațiile de a respecta GDPR și alte legi privind protecția datelor;
  • Să monitorizați respectarea GDPR și a altor legi privind protecția datelor, inclusiv gestionarea activităților interne de protecție a datelor;
  • Să consiliați activitățile organizației ce au legătură cu evaluările de impact privind protecția datelor;
  • Să instruiți personalul și să efectuați audituri interne;
  • Să fiți primul punct de contact pentru autoritățile de supraveghere și pentru persoanele fizice ale căror date sunt prelucrate (angajați, clienți etc.).

Dar poate cel mai important aspect al acestor atribuții este legat de faptul că, în îndeplinirea sarcinilor dvs. de DPO, trebuie să ţineți seama, în mod corespunzător (zice legea), dar cu maximă responsabilitate (zic cele mai bune practici) de riscul asociat operaţiunilor de prelucrare. Și aici trebuie să țineți seama atât de natura și de domeniul de aplicare, cât și de contextul şi scopurile prelucrării.

De ce calificare am nevoie pentru a deveni ofițer de protecție a datelor?

Responsabilul cu protecția datelor trebuie să aibă calitățile profesionale și cunoștințele profesionale adecvate recunoscute de legislația privind protecția datelor. În prezent, nu există o cerință expresă de a deține o anumită calificare sau certificare. Cu toate acestea, deținerea unei certificări  în conformitate cu GDPR este o modalitate eficientă de a demonstra cunoștințele experților. Conform GDPR, ca DPO trebuie să beneficiați de toate condițiile și tot suportul organizației pentru a avea acces la cele mai performante resurse de instruire.

Un DPO trebuie să fie independent. Acest lucru nu înseamnă neapărat că, în calitate de operator sau procesator, trebuie să numiți o persoană externă; rolul DPO poate fi îndeplinit de un angajat. Postul poate fi un rol cu ​​jumătate de normă sau combinat cu alte sarcini, însă, în îndeplinirea rolului, DPO trebuie să aibă o linie independentă de raportare și să fie împuternicit să raporteze direct comitetului fără intervenție. Ceea ce este important este faptul ca, pentru a-și îndeplini sarcinile, persoana desemnată trebuie să fie un profesionist în domeniul protecției datelor cu “cunoștințe de specialitate privind legislația și practicile privind protecția datelor“.

Recomandările Grupului de lucru Articolul 29

Printre numeroasele informații, ghiduri, texte de lege și documente extrem de utile publicate pe site-ul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) poate fi găsit și descărcat ”Ghidul privind Responsabilul cu protecția datelor (‘DPO’). Publicat de grupul de lucru Articolul 29  în decembrie 2016 și revizuit în aprilie 2017, acest ghid are menirea de a oferi tuturor operatorilor informațiile cele mai pertinente privind necesitatea numirii unui responsabil cu protecția datelor, precum și principalele atribuții ale acestora.

Cu toate că Directiva 95/46/CE3 (încă aflată în vigoare) nu impune niciunei organizații să numească un DPO, această practică de numire a unui DPO s-a dezvoltat, de-a lungul anilor, în mai multe state membre. Anterior adoptării RGPD, grupul de lucru Articolul 29 a susținut că DPO reprezintă un punct important al responsabilității și că numirea unui DPO poate facilita respectarea și, în plus, poate reprezenta un avantaj competitiv pentru companii.

Pe lângă facilitarea respectării prin punerea în aplicare a instrumentelor de responsabilitate (cum ar fi facilitarea evaluărilor impactului asupra protecției datelor și efectuarea sau facilitarea auditurilor), DPO acționează ca intermediar între părțile interesate relevante (de exemplu autoritățile de supraveghere, persoanele vizate și liniile de business din cadrul unei organizații).

Este important de știut că DPO nu este personal responsabil în caz de nerespectare a RGPD. Regulamentul spune clar că responsabil este operatorul sau persoana împuternicită de operator care trebuie să se asigure și să fie în măsură să demonstreze că prelucrarea este efectuată în conformitate cu dispozițiile sale (Articolul 24, Alineat 1). Respectarea normelor de protecție a datelor reprezintă responsabilitatea operatorului sau a persoanei împuternicite de operator. Operatorul sau persoana împuternicită de operator are de asemenea un rol crucial în a permite îndeplinirea eficientă a atribuțiilor DPO. Numirea unui DPO reprezintă un prim pas, dar trebuie să se asigure că DPO are autonomie și resurse suficiente pentru îndeplinirea sarcinilor într-un mod eficient.

Care sunt situațiile în care poate apărea conflictul de interese?

Iarăși un aspect important și mult discuta și comentat privitor la rolul și atribuțiile DPO în cadrul unei organizații. Iată câteva considerații privitoare la Conflictul de interese extrase din Ghidul menționat mai sus.

Articolul 38, Alineatul 6 din GDPR permite DPO „să îndeplinească și alte sarcini și atribuții”. Cu toate acestea, este nevoie ca organizația să se asigure că „niciuna dintre aceste sarcini și atribuții nu generează un conflict”. Absența conflictului de interese este strâns legată de obligația de a acționa în mod independent. Cu toate că îi este permis să aibă și alte funcții, acestuia îi pot fi încredințate alte sarcini și atribuții cu condiția ca acestea să nu dea naștere unor conflicte de interese.

Acest lucru se referă mai ales la faptul că rolul de DPO nu presupune și libertatea de a stabili scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal. Acest lucru trebuie luat în considerare de la caz la caz, ținându-se cont de structura organizațională specifică fiecărei organizații. Ca regulă generală, funcții din cadrul organizației cu care poate intra în conflict pot include funcții de conducere (cum ar fi director executiv, director operațional, director financiar, șeful serviciului medical, șeful departamentului de marketing, șef departamentului de resurse umane sau șeful departamentului IT), dar, în același timp, și alte funcții inferioare dacă acestea conduc la posibilitatea de a stabili scopurile și mijloacelor de prelucrare.

În plus, un conflict de interese poate apărea, în situația în care un DPO extern este rugat să reprezinte operatorul sau persoana împuternicită de operator în instanță, în cazurile care implică probleme de protecție a datelor. În funcție de activitățile, dimensiunea și structura organizației, o bună practică pentru operatori și persoanele împuternicite de operatori ar putea fi:

  • să identifice funcțiile ce ar fi incompatibile cu funcția de DPO;
  • să elaboreze norme interne pentru a evita conflictele de interese;
  • să includă o explicație mai generală cu privire la conflictele de interese;
  • să declare că DPO nu are niciun conflict de interese în ceea ce privește funcția sa;
  • să includă garanții în normele interne ale organizației și să se asigure că anunțul de post vacant pentru funcția de DPO sau contractul de prestări servicii este suficient de precis și detaliat pentru a evita conflictul de interese.

În acest context, trebuie avut în vedere faptul că respectivele conflicte de interese mai pot lua diverse forme în funcție de faptul dacă DPO este recrutat intern sau extern.

Concluzionând, indiferent de organizație, sunteți liberi să numiți DPO, cu condiția să dispuneți de resurse pentru această poziție, iar persoana desemnată să aibă abilități suficiente pentru a-și îndeplini obligațiile stipulate de GDPR. Deși legea spune clar care sunt cazurile în care trebuie obligatoriu numit un DPO, conform grupului de lucru Articolul 29, în cazul în care considerați necesar, este recomandabil să numiți un DPO, care să corespundă tuturor condițiilor discutate până acum.  Obligațiile GDPR sunt de așa natură încât o consiliere și un sprijin pe care le avem la îndemână, din partea unui specialist în protecția datelor, pot fi un pas esențial pentru gestionare a riscurilor.

 

GDPR explicitat (10): Importanța evaluărilor de impact (DPIA)

 

Articol publicat pe siteul cloud☁mania în data de  09 Octombrie  2017. Autor: Radu Crahmaliuc

Una dintre practicile recomandate pentru evaluarea riscurilor și impactului pe care îl poate avea procesarea datelor personale în anumite condiții, este efectuarea unui studiu de impact asupra protecției sau confidențialității datelor, cunoscut sub denumirea generică de DPIA (Data Protection Impact Assessment) sau mai popular PIA (Privacy Impact Assessment).

Iată-ne ajunși la cel de-al 10-lea ”episod” din seria de articole GDPR Explicitat. După ce în articolul precedent am prezentat și comentat responsabilitatea și guvernanța în viziunea GDPR, în acest articolul ne ocupăm de evaluarea impactului pentru protecția datelor.

Ce este Data Protection Impact Assessment (DPIA)

Cum protecția datelor trebuie gândită acum ”by design”, fiind proiectată în mod implicit odată cu sistemele de procesare, pot apărea o multitudine de situații în care se recomandă evaluarea de impact asupra protecției datelor. O bună practică pentru noile tehnologii și procese este de a evalua dacă prelucrarea are un “risc ridicat”, dacă  aduce atingere drepturilor persoanelor vizate și dacă acest risc poate fi redus sau evitat, de exemplu prin pseudonimizare. Evaluările de impact sunt absolut necesare în cazul în care există o prelucrare automată și prelucrarea unor categorii speciale de date pe scară largă.

Evaluarea impactului privind protecția datelor (DPIA) – în versiunea mai populară mai des folosit ca Privacy Impact Assesment (PIA), reprezintă un instrument care poate ajuta organizațiile să identifice cea mai eficientă modalitate de a se conforma obligațiilor lor privind protecția datelor și de a răspunde așteptărilor individuale de confidențialitate. O evaluare de impact eficientă va permite organizațiilor să identifice și să remedieze problemele într-un stadiu incipient, reducând riscurile, costurile asociate și deteriorarea reputației, legată de apariția oricărui incident.

Evaluarea DPIA este parte integrantă a proiectării unei abordări privind confidențialitatea prin design. Punctele cheie ale unei astfel de evaluări sunt:

  • DPIA este un proces care ajută organizațiile să identifice și să minimizeze riscurile de confidențialitate ale proiectelor sau politicilor noi;
  • Efectuarea unei evaluări de impact implică lucrul cu oamenii din organizație, dar și cu partenerii, pentru a identifica și a reduce riscurile de confidențialitate;
  • Evaluarea vă ajuta la identificarea unor potențiale probleme într-un stadiu cât mai incipient, când remedierea poate să fie mai simplă și mai puțin costisitoare;
  • Realizarea unei evaluări de impact asupra confidențialității ajută organizațiile să elaboreze și să adopte cele mai bune politici de îmbunătățire a relațiilor dintre organizații și indivizi.

Când ar trebui să facem o evaluare DPIA?

În acord cu bunele practici, trebuie să efectuați o DPIA atunci când:

  • utilizarea noilor tehnologii impune asumarea unui anumit grad de risc;
  • prelucrarea este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile și libertățile persoanelor.

Procesarea care poate duce la un risc ridicat include, dar nu se limitează la acestea:

  • activități de prelucrare sistematice și extinse, inclusiv profilarea;
  • prelucrări în care deciziile care au efecte juridice – sau efecte similare, asupra persoanelor fizice;
  • prelucrarea pe scară largă a unor categorii speciale de date sau date cu caracter personal în legătură cu condamnările sau infracțiunile penale.

În general, trebuie avute în vedere orice activități care includ prelucrarea unor cantități considerabile de date cu caracter personal la nivel regional, național sau supranațional, care afectează un număr mare de indivizi și care  implică un risc ridicat pentru drepturi și libertăți.

Ce informații ar trebui să conțină DPIA?

Orice evaluare de impact trebuie să conțină:

  • descrierea operațiunilor de prelucrare și a scopurilor, inclusiv (dacă este cazul) a intereselor legitime urmărite de operator;
  • evaluarea necesității și proporționalității procesării în raport cu scopul;
  • evaluarea riscurilor pentru persoane fizice;
  • măsurile luate pentru a reduce riscul, inclusiv securitatea și pentru a demonstra că vă conformați;
  • numărul proiectelor similare care pot fi vizate de aceeași evaluare.

Beneficiile unei evaluări de impact asupra protecției datelor

Realizarea unei evaluări de impact pentru protecția datelor nu este o obligație a persoanei desemnate ca DPO. Acesta este o activitate de echipă, cu participanți din toate liniile de business. DPO poate coordona procesul de evaluare, poate face recomandări și trebuie să asigure alinierea la cerințele de conformitate. După elaborare, rolul DPO este acela de a ajuta organizația să folosească evaluarea de impact ca pe un instrument de conformare cu protecția datelor personale.

Chiar dacă efectuarea unui studiu de impact nu este o cerință legală, în anumite conjuncturi, autoritatea națională sau teritorială de supraveghere poate adresa o cerere oricărei organizații să realizeze o evaluare DPIA. Totodată, o evaluare de impact PIA, poate fi modul cel mai eficient pentru o organizație de a demonstra autorității de supraveghere modul în care prelucrarea datelor personale respectă cerințele de securitate și confidențialitate. În același timp, posesorii datelor personale pot fi asigurați că organizațiile care procesează informațiile lor urmează cele mai bune practici de securitate și confidențialitate. Un proiect care a fost supus unei evaluări PIA ar trebui să fie garantat ca un proces care are cele mai puțin ridicate riscuri de afectare intruzivă a datelor personale.

Un al doilea beneficiu pentru persoanele fizice este acela că PIA ar trebui să se asigure transparența în procesul de comunicare și de cunoaștere a modului în care sunt utilizate informațiile personale. Realizarea și publicarea unui raport de evaluare PIA va ajuta orice organizație să construiască relații de încredere cu oamenii care folosesc serviciile lor. Acțiunile întreprinse în timpul și după ce procesul de evaluare pot îmbunătăți experiența organizațiilor în relațiile de înțelegere cu clienții lor.

Nu trebuie desconsiderate beneficiile financiare pe care le poate aduce efectuarea unei evaluări de impact. Orice identificarea a unei probleme, într-o fază cât mai timpurie, va necesita o soluție mai puțin costisitoare. O evaluare de impact poate reduce, de asemenea, costurile unui proiect, prin minimizarea cantității de informații colectate, procesate și stocate.

În general, utilizarea consistentă a unei evaluări de impact va spori gradul de conștientizare a problemelor de confidențialitate și de protecție a datelor în cadrul unei organizații. Asta ne asigură că toți cei implicați în procesul de prelucrare sunt conștienți de importanța înțelegerii și păstrării acestor norme, încă din primele etape ale unui proiect.

GDPR explicitat (7): Dreptul la portabilitatea datelor, obiecții și luarea automată a deciziilor

Articol publicat pe siteul cloud☁mania în data de  02 August  2017. Autor: Radu Crahmaliuc

Noul regulament pe care îl discutam sub titulatura generica de GDPR vine cu unele drepturi noi pentru indivizi și consolidează unele dintre drepturile care existau deja in Legislația Europeana. GDPR oferă persoanelor fizice vizate de prelucrarea datelor cu caracter personal următoarele drepturi generale: Dreptul de a fi informat, de acces, de rectificare, de ștergere,  de a restricționa procesarea, dreptul la portabilitatea datelor,  la obiecții, precum și drepturi legate de luarea automatizată de decizii și profilare.

Iată-ne ajunși la cel de-al 7-lea articol din seria GDPR Explicitat. După ce în articolul precedent am prezentat și comentat dreptul de acces, rectificare, ștergere sau restricționare, continuăm cu prezentarea drepturilor și a excepțiilor legate de dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la obiecție și dreptul de a decide dacă datele personale pot fi incluse în operațiuni de prelucrare automatizată și profilare.

Dreptul la portabilitatea datelor

Dreptul la portabilitatea datelor permite persoanelor să obțină și să reutilizeze datele lor personale în scopuri proprii în cadrul diferitelor servicii. Acest drept permite mutarea, copierea sau transferul datele personale cu ușurință de la un mediu IT la altul, într-un mod sigur. Multe organizații europene oferă deja servicii de portabilitate a datelor, care permit persoanelor interesate să  vizualizeze, să acceseze și să utilizeze datele personale de consum și tranzacții într-un mod portabil și sigur. Mai mult, există operatori internaționali care permit consumatorilor să profite de aplicații și servicii care pot utiliza aceste date pentru a le găsi o afacere mai bună sau pentru a le ajuta să-și înțeleagă obiceiurile de cheltuieli.

Conform Articolului 20, persoana vizată are dreptul să transmită date cu caracter personal altui operator de date. Operatorul de date trebuie să furnizeze persoanei vizate o copie a datelor cu caracter personal într-un format structurat, utilizat în mod obișnuit și care poate fi citit automat. Mai mult, operatorul de date nu trebuie să împiedice transmiterea datelor cu caracter personal unui nou operator de date.

Dreptul de portabilitate a datelor se aplică numai în cazul în care:

  • datele sunt procesate prin mijloace automate;
  • persoana vizată a dat consimțământul pentru prelucrare;
  • prelucrarea este necesară pentru a îndeplini condițiile stipulate printr-un contract.

Ce trebuie să facem pentru a asigura conformitatea cu acest drept? La solicitarea explicită a persoanei vizate trebuie să furnizăm datele personale într-o formă structurată, utilizată frecvent și care poate fi citită în mod automatizat.  Formatele deschise includ fișierele CSV. Prin intermediul unei mașini de citire se înțelege că informațiile sunt structurate astfel încât software-ul să poată extrage elemente specifice ale datelor. Acest lucru permite altor organizații să utilizeze datele. Informațiile trebuie furnizate gratuit.

Este posibil să ni se solicite să transmitem datele direct unei alte organizații, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic. Cu toate acestea, nu suntem obligați să adoptăm sau să menținem sisteme de procesare care sunt compatibile din punct de vedere tehnic cu alte organizații. Dacă datele personale se referă la mai multe persoane, trebuie să verificăm dacă furnizarea informațiilor ar aduce atingere drepturilor oricărei alte persoane.

În cât timp trebuie să răspundem solicitărilor de portare? Avem la dispoziție, fără întârzieri nejustificate, o perioadă de o lună, de la primirea solicitării. În cazul în care primim o cerere mai complexă, care include și alte tipuri de solicitări, timpul de răspuns poate ajunge la două luni. În cazul în care, din diferite motive, nu putem să furnizăm un răspuns la o cerere, trebuie să explicăm solicitantului că are dreptul de a se plânge autorității de supraveghere și de a deschide o cale de atac, fără întârzieri nejustificate și cel mult într-o lună.

Pentru o mai buna informare despre Dreptul la portabilitatea datelor, cititi si indrumarul “Guidelines on the right to data portability” realizat de Grupul de lucru ARTICLE 29 DATA PROTECTION si publicat si pe site-ul ANSPDCP la sectiunea Ghiduri ale Grupului de Lucru Art.29. 

Dreptul de a ridica obiecții

Unul dintre principalele drepturi ale persoanei vizate, stipulate de GDPR este dreptul la obiecții sau de a se opune anumitor tipuri de prelucrări.

Care sunt aceste tipuri de prelucrări ale persoanelor vizate? Conform Articolului 21 persoana vizată are dreptul de a se opune la:

  • prelucrarea datelor personale în scopuri de marketing direct;
  • prelucrarea datelor pentru realizarea de profiluri;
  • prelucrarea datelor prin mijloace automate;
  • prelucrarea în scopuri științifice sau istorice.

Situațiile de excepție care anulează dreptul la obiecții al persoanelor vizate apar atunci când, în calitatea de operator de date personale, putem să demonstrăm că există motive legitime convingătoare pentru susținerea prelucrării, care depășesc interesele, drepturile și libertățile persoanei vizate. Alte situații de excepție sunt motivate de stabilirea, exercitarea sau apărarea unor revendicări legale sau în situațiile în care prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini de interes public.

Haideți să discutăm puțin câteva dintre aceste situații de excepție.

Dacă scopul primar al procesării datelor personale este de natură legală sau în interesul legitim al organizației noastre – în momentul în care primim vreo obiecție legată de natura acestor procesări, trebuie să încetăm prelucrarea datelor respective numai dacă nu putem demonstra cu claritate că prelucrarea se face pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea revendicărilor legale. Toate acestea trebuie explicate clar și concis persoanei vizate care a ridica vreo obiecție.

Dacă facem procesarea de date personale în scop de marketing direct, trebuie să încetăm orice operațiune de prelucrare de îndată ce primim o obiecție. În aceste situații nu există excepții sau motive de refuz pentru luarea în considerare a unei obiecții. Trebuie să răspundem obiecțiilor împotriva procesării în scopuri de marketing direct cât mai rapid și în mod gratuit. Chiar dacă în anumite circumstanțe a exist un consimțământ inițial pentru prelucrarea datelor, ridicarea unei obiecții explicite pentru interzicerea prelucrării datelor personale în scopuri de marketing direct trebuie acceptată fără întârziere și comunicată persoanei vizate ”în mod clar și separat de orice altă informație”. Toate aceste condiții trebuie stipulate de la bun început, chiar prin contractual de confidențialitate.

Dacă procesăm date personale în scopuri legate de cercetare științifică sau istorică, sau în scopuri statistice, persoanele fizice trebuie să aibă “motive legate de situația lor particulară” pentru a-și exercita dreptul de a se opune prelucrării în scopuri de cercetare. Dacă scopul principal al proiectului de cercetare este legat în mod direct de îndeplinirea unei sarcini de interes public, nu suntem obligați să ne conformăm unei obiecții față de prelucrarea datelor. Evident că această situație și motivarea clară și precisă a naturii cercetării trebuie comunicate în cel mai scurt timp persoanei vizate care s-a opus prelucrării.

Drepturi legate de luarea automată a deciziilor și profilare

Iată o categorie specială de drepturi, prezentă în legislația anterioară dar mult mai bine explicitată prin noul Regulament  GDPR, care oferă persoanelor fizice garanții împotriva riscului ca o decizie potențial dăunătoare să fie luată fără intervenția omului.

Ce avem de făcut pentru asigurarea conformității cu acest drept? Nu trebuie decât să identificăm  dacă oricare dintre operațiunile noastre de procesare include un proces automat de luare a deciziilor și, bineînțeles, trebuie să ne actualizăm procedurile,  pentru a răspunde cerințelor GDPR.

Când se aplică acest drept? Conform Articolului 22, persoanele fizice au dreptul de a nu face obiectul unei decizii atunci când aceasta se bazează pe prelucrarea automată și poate produce un efect juridic sau un efect semnificativ similar asupra individului.

Dreptul se aplică tuturor deciziilor automate? Nu. Dreptul nu se aplică în cazul în care decizia:

  • este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract între dvs. și persoana fizică;
  • este autorizată prin lege (de exemplu, în scopuri de fraudă sau prevenirea evaziunii fiscale)
  • pe baza consimțământului explicit. (Articolul 9, Alineatul (2));
  • atunci când o decizie nu are un efect legal sau similar semnificativ asupra unei persoane.

Ce reprezintă profilarea, în viziunea GDPR?

GDPR definește profilarea ca orice formă de procesare automată destinată să evalueze anumite aspecte personale ale unei persoane, în special pentru a le analiza sau a prezice:

  • performanța la locul de muncă;
  • situația economică;
  • starea de sănătate;
  • preferințele personale;
  • fiabilitatea;
  • comportamentul;
  • locația
  • deplasările.

La prelucrarea datelor cu caracter personal în scopuri de realizare a unui profil, trebuie să ne asigurăm că există garanții adecvate și să respectăm o serie de proceduri:

  • Trebuie mai întâi să ne asigurăm că procesarea este corectă și transparentă prin furnizarea de informații semnificative despre logica implicată, precum și despre semnificația și consecințele avute în vedere;
  • De preferat să folosim procedurile matematice sau statistice adecvate pentru profilare;
  • Se recomandă implementarea măsurilor tehnice și organizatorice adecvate care să ne permită remedierea erorilor și minimizarea riscului de eroare;
  • Trebuie să asigurăm datele personale într-o manieră proporțională cu riscul pentru interesele și drepturile individului și să prevenim efectele discriminatorii.