Nu-i așa că v-ați plictisit de GDPR?
Desigur că cei care vor citi primii aceste rânduri și care fac parte din cercul destul de restrâns al celor pentru care protecția datelor personale a rămas o preocupare zilnică, vor zice că nu. Deși, constrânși de realitate, mulți au revenit la preocupările anterioare apariției noului Regulament sau chiar s-au apucat de altceva…
Marea majoritate a cititorilor va răspunde la unison: ”Da, ne-am plictisit! Ne tot bateți capul cu aceleași lucruri, sunt aceleași companii care sunt abonate la amenzi, nu mai avem timp să citim toate balivernele și în fond, la ce bun. Acum avem alte probleme urgente de rezolvat. Cu ce ne ajută acest GDPR?”
O reacție absolut normală dacă ne gândim că în afară de reluarea unor dispute mai vechi legate de asigurarea reală a confidențialității de către unele rețele sociale și suspendarea unor acorduri ce pot afecta legalitatea unor transferuri internaționale de date nu mai întâmplă nimic spectaculos. Poate câte o amendă puțin mai mare, dată pe ici pe acolo, pentru niște cauze la care nimeni nu se aștepta… Bucuria că putem face ceea ce o bună vreme ne-a fost interzis, estompează grija pentru alte griji, mai ales dacă severitatea obligativității inițiale a devenit tot mai palidă, iar obligativitatea se dovedește opțională…
De ce nu m-am plictisit de GDPR?
În primăvara acestui an, când s-au înăsprit măsurile asociate cu escaladarea pandemiei, am încercat să folosesc momentul pentru a conștientiza importanța crescută a responsabilității pentru prelucrarea datelor personale, din ce în ce mai sensibile. Nu știu sigur dacă paralela dintre măsurile asociate pandemiei și cele absolut necesare din punct de vedere GDPR a avut vre-un impact, dar atunci când stăteam cu toții în casă și eram super-conectați online, măcar lumea părea că ascultă…
Ce s-a întâmplat după aceea, odată cu relaxarea, știe toată lumea. Puțini sunt cei care au mai ținut cont de reguli. De niște reguli elementare, de bun simț, bazate pe o reacție naturală de auto-apărare și, nu în ultimul rând pe respectul pentru starea de bine a celorlalți. În mod asemănător, marea majoritate a precauțiilor pentru protejarea datelor personale țin de bunul simț și de instinctul de auto-protejare, care nu a fost ”inventat” de GDPR.
Dar văzând cât de greu pot fi educați oamenii să aplice niște reguli elementare acolo unde sunt obligatorii, precum purtarea corectă a măștii, nu doar pe gură, nu pe gât sau pe bărbie și evident nu la cot, am început să cred că, noi cei cărora ne mai pasă de GDPR și care tot încercăm să-i convingem și pe alții că trebuie să le pese, ne cam luptăm cu morile de vânt… Personal, fără să îmi asum carisma celebrului personaj al lui Cervantes, voi încerca să merg înainte, pe drumurile mele, cu metodele mele…
Și dacă după începerea ”marii relaxări” am scris mai rar și m-am implicat mai puțin în comunicarea socială, asta nu înseamnă că m-am relaxat și eu în privința preocupărilor pentru prelucrarea datelor personale. Am continuat să mă implic la fel de mult, profitând de avantajele lucrului de la distanță, mi-am văzut de proiectele mele de consultanță, îi ”dădăcesc” în continuare pe clienții mei și încă mai sper că există oameni interesați de adevărata stare de normalitate.
Ce înseamnă asta? Să respectăm niște reguli elementare din propria convingere, nu pentru că suntem obligați și nici pentru că cineva ne-ar putea trage la răspundere. Din punct de vedere psihologic, între liberul arbitru și o obligație asumată și însușită poate părea o distanță foarte mare, dar în fond diferențele țin de fiecare. Haideți să fim corecți în primul rând față de noi…
Cu ce m-am mai distrat în Pandemie? Plecând de la niște domenii în care obținerea conformității GDPR e foarte importantă, în special în perioada de criză, am încercat să ofer elementele esențiale pentru alinierea la cerințele noului Regulament sub forma unor ghiduri practice pentru lucrul de acasă, folosirea aplicațiilor de comunicare și colaborare, procesele de prelucrare a datelor personale din zona de educație (grădinițe, școli generale, gimnazii, licee) și din domeniul serviciilor de cazare pentru turiști (pensiuni, moteluri, hoteluri).
Fiecare dintre ghiduri a fost descris în articole dedicate și poate fi comandat în format eBook prin formularele de contact aferente. Nu trebuie decât să apăsați pe imagine și să citiți…